CoolVet
  • Acasa
  • Despre mine
  • Articole blog
    • Medicină pentru toți
    • Alimentație
    • Mit sau realitate?
    • Curiozități
    • Recomandări
      • Câini
      • Pisici
      • Animale exotice
    • Pentru veterinari
  • ***NOU! Consultatii video***
  • Vlog
  • Contact
Articole Recomandate
Othematoamele sau hematoamele auriculare la caini si pisici
Câinele meu vomită! Cauzele și simptomele vomei la...
Câinele meu bea prea multă apă! Ce e...
Recompense pentru caini gatite in casa din ficat...
Coronavirus (Covid19) la caini si pisici. Interviu cu...
Obezitatea la pisici. Dieta pisicilor grase
Toxoplasmoza la pisici, câini și femeile însărcinate
Câinii Au Voie Să Mănânce Banane??
5 Pași De Urmat Înainte De A Calatori...
Trusa medicală/de prim ajutor pentru câini și pisici

CoolVet

Explicațiile specialistului pe înțelesul tuturor

  • Acasa
  • Despre mine
  • Articole blog
    • Medicină pentru toți
    • Alimentație
    • Mit sau realitate?
    • Curiozități
    • Recomandări
      • Câini
      • Pisici
      • Animale exotice
    • Pentru veterinari
  • ***NOU! Consultatii video***
  • Vlog
  • Contact
Medicină pentru toți

Câinele meu bea prea multă apă! Ce e de făcut??

De ce beau unii câini mai multă apă decât de obicei??

Setea excesivă a câinilor nu este niciodată de bun augur! Ea este un semn de boală de cele mai multe ori! Spun de cele mai multe ori și nu întotdeauna, pentru că în anumite situații, setea excesivă poate fi normală. Din acest articol veți afla când polidipsia (= denumirea medicală a setei excesive) este normală și când este cazul să vă alarmați atunci când câinele vostru bea prea multă apă!

Setea este o senzație transmisă organismului de către sistemul nervos, atunci când concentrația de apă din organism scade, iar sărurile se acumulează în exces. Atunci când setea este exagerată, e un semn clar că ceva s-a întâmplat, iar organismul și-a pierdut ehilibrul. De regulă, setea excesivă apare atunci când organismul încearcă să dilueze o cantitate prea mare de săruri sau de toxine acumulate în organism. Într-un fel, setea excesivă a câinilor poate fi catalogată drept o reacție de apărare a organismului și este o cale de a ne arăta nouă, stăpânilor, celor cu putere de decizie și acțiune, că ceva este în neregulă cu ei, iar astfel noi putem să luăm măsuri.

Câtă apă trebuie să bea un câine într-o zi?

Pentru a ști dacă bea prea multă apă, trebuie în primul rând să știm câtă apă bea în mod normal un câine pe zi.

Cantitatea de apă pe care un câine trebuie să o bea în mod normal într-o zi variază în funcție de mai mulți factori, precum:

– alimentație: câinii care sunt hrăniți într-o proporție mai mare cu hrană umedă de tip conserve sau plicuri, vor bea mai puțină apă decât aceia hrăniți doar cu mâncare uscată (boabe), pentru că ei își iau din apa necesară pentru o zi și din sosul pe care conserva îl conține.

– anotimpul în care ne aflăm: vara, cerința de apă a organismului este mai mare decât în anotimpurile reci

– activitatea fizică: câinii sedentari, care nu fac deloc mișcare, nu vor consuma la fel de multă apă precum aceia care au o activitate fizică ridicată

– talie (greutate): câinii de talie mai mare vor bea mai multă apă decât câinii mici

Câinele meu bea prea multă apă?

În medie, un câine bea între 55-100 ml de apă pe kilogram pe zi! Intervalul dintre valori este destul de generos tocmai datorită factorilor enumerați mai sus! Tot ce este peste acest interval, este prea mult!

Este foarte important să cântăriți câtă apă bea câinele vostru pe zi, dar doar la recomandarea medicului, sau dacă vi se pare că a apărut o schimbare în apetitul lui hidric, nu faceți din asta o obsesie.

Cantitatea de apă este foarte ușor de măsurat. Cu ajutorul unei sticle cu apa de 500 ml, calculați câtă apă intră într-un castron, iar apoi țineți evidența după numărul de castroane de apă golite, așa este cel mai ușor!

Uneori, câinii beau mai multă apă decât este normal, fără să aibă o problemă medicală! Este cazul să ne îngrijorăm doar atunci când cantitatea de apă băută se modifică vizibil!!

Iată câteva cazuri normale în care câinele bea mai multă apă decât de obicei:

  • Cățelele care au fătat și își alăptează puii, beau mai multă apă decât de obicei, organismul având nevoie de mai multă apă pentru producția de lapte
  • Câinii hrăniți exclusiv cu hrană uscată
  • Câinii cu probleme urinare care sunt hrăniți cu dietă specială pentru afecțiuni urinare, vor bea mai multă apă decât de obicei, dieta urinară având un conținut ridicat în sodiu, pentru a forța diureza, deoarece ea este extrem de importantă în afecțiunile vezicii urinare prin diluarea urinei și “spălarea” rinichilor
  • Vara, din cauza temperaturilor foarte ridicate, necesarul organismului de apă este mai ridicat
  • Unii câini pur și simplu beau mai multă apă decât ni se pare nouă normal, este și cazul câinelui meu, Stoker, care de mic bea cantități serioase de apă.

Dacă patrupedul vostru nu se încadrează în niciuna din situațiile enumerate mai sus, pentru a fi siguri că nu se ascunde altceva în spatele acestei creșteri în cantitatea de apă băută zilnic, vă recomand vizita la cabinetul veterinar pentru o consultație amănunțită și pentru efectuarea analizelor de sânge!

Doar cu ajutorul analizelor de sânge putem face diferența între anumite boli, deoarece setea excesivă sau polidipsia este un simplu simptom, adică este doar un semn al unei boli, ea nu este o boală propriu zisă!

De regulă, setea excesivă este un mic colț al unui întreg tablou de semne clinice, însă proprietarii de regulă observă doar setea, ea fiind mai evidentă!

Alte semne care însoțesc de regulă setea exagerată:

  • Voma și/ sau diareea! Prin vomă și diaree organismul pierde o cantitate considerabilă de apă, pe care simte nevoia să o suplinească.
  • Urinarea excesivă : când câinele bea mai multă apă, câinele urinează mai mult, evident. O să râdeți, dar de cele mai multe ori, proprietarii vin la mine, plângându-se doar de faptul că blănosul lor urinează mai mult, faptul că bea o tonă de apă nu este întotdeauna un semn evident pentru stăpâni!
  • Febra: Febra este doar un simptom, este de fapt o reacție de apărare a organismului împotriva unui agent patogen, ce poate fi o bacterie, un virus, un parazit etc. Atunci când câinele are febră, din cauza temperaturii corporale ridicate, el va bea mai multă apă!
  • DESHIDRATAREA: Atunci când câinele este deshidratat, din varii motive, el va bea mai multă apă, pentru a compensa pierderea de lichide.

Câinele meu e deshidratat??

  • Aprecierea subiectiva a gradului de deshidratare al cainelui

Puteți afla foarte ușor dacă patrupedul vostru este deshidratat! Faceți un pliu al pielii la nivelul gâtului și apoi dați-i drumul. În mod normal, pielea revine instantaneu la forma inițială, dar dacă animalul este deshidratat, pielea va mai rămâne îndoită precum un “cort” câteva secunde, în funcție de gradul de deshidratare!

Alte semne ale deshidratării câinelui: oboseală, pierderea apetitului, gâfâit des, ochi înfundați în orbite, nas și gingii uscate, constipație!

Câinele meu se poate intoxica cu apă?

Oricât de ridicol ar suna, există boala numită intoxicație cu apă sau hiponatremie! Este extrem de rar întâlnită, nu vă panicați. Apa în exces diluează anumiți constituenți ai organismului și duce la dezechilibre majore ale mineralelor, provocând mai ales un nivel de sodiu scăzut! Poate fi întâlnită în special la câinii mai energici care petrec prea mult timp în apă, înnotând, ori la câinii care se joacă în grădină cu furtunul cu apă ori cu stropitori.

Semnele intoxicației cu apă: balonare, letargie, mucoase palide, vomă, hipersalivație, pupile dilatate și în cazuri severe, pierderea cunoștiinței , uneori crize convulsive.

Deci, rețineți: totul este toxic, doza face diferența!! Este replica profului meu de toxicologie, din facultate, care mi-a rămas în cap până și in ziua de astăzi! 😊

Și acum, să vedem cele mai frecvente boli în care câinii beau mai multă apă!

  1. DIABETUL! Diabetul la câini se manifestă prin polidipsie, polifagie, poliurie! Pe românește, câinele bea mai multă apă, mănâncă și urinează mai mult decât de obicei, dar slăbește și este deshidratat!
  2. INSUFICIENȚA RENALĂ! Câinii beau foarte multă apă atunci când au insuficiență renală, fie ea acută ori cronică. Este simptomul principal in această boală.
  3. PIOMETRUL sau infecția uterină purulenta, întâlnită doar la cățele, se manifestă prin polidipsie! Atenție, piometrul la cățele este o urgență chirurgicală, deoarece uterul cățelei este plin cu puroi! În cazul acesta, trebuie să mergeți cât mai repede cu ea la cabinetul veterinar!
  4. INTOXICAȚIA  cu diferite produse toxice din exterior sau din interiorul organismului se manifestă prin polidipsie, organismul încearcă să dilueze toxinele prin apa băută în exces.
  5. SINDROMUL CUSHING este o boală endocrină foarte gravă, care de asemenea se manifestă prin polidipsie. Netratată, ea poate afecta majoritatea organelor și sistemelor din organism!
  6. AFECȚIUNI HEPATICE
  7. PANCREATITĂ
  8. EFECTE SECUNDARE ALE UNOR MEDICAMENTE: Corticosteroizii sunt medicamente extrem de des folosiți în tot felul de afecțiuni, de la șchiopătură, la alergii, ori în anemii. Unul din efectele lor secundare cele mai frecvente îl reprezintă polidipsia!
  9. Orice BOLI INFECȚIOASE care sunt însoțite de febră, vor produce polidipsie
  10. GASTRITE sau ULCERE GASTRICE
  11. POLIDIPSIA PSIHOGENICA! Există și o astfel de boală, care nu implică nicio afecțiune al vreunui sistem sau organ, este o problemă strict legată de comportament, uneori câinii foarte plictisiți ori cu alte probleme (ex: anxietate), beau mai multă apă decât de obicei, fără a avea o cauză medicală!

În concluzie, menținerea echilibrului apei în organism este vitală pentru starea de sănătate a câinelui vostru! În mod normal, câinii își reglează singuri echilibrul de apă, consumând exact atâta apă câtă au nevoie. Atunci când câinele vostru bea mai multă apă decât de obicei, este clar că ceva s-a întamplat!

Mergeți de urgență la medicul veterinar pentru un control amănunțit și analize de sânge. Numai ele ne pot elucida, ați văzut mai sus câte boli diferite se pot manifesta cu același simptom! Numai cu ajutorul investigațiilor suplimentare putem face diagnosticul diferențial al bolilor manifestate prin aceleași semne clinice!

Fiți cool și responsabili în același timp!

Mergeți la medicul veterinar cu animăluțele voastre și pentru controale și analize de sânge de rutină, nu numai atunci când câinele vostru are un semn clar de boală! Orice boală diagnosticată timpuriu și tratată corespunzător va avea un prognostic mult mai bun decât o boală cronică, depistată prea târziu!

Al vostru Cool Vet, Dr. Ana Simion.

Câinele meu bea prea multă apă! Ce e de făcut?? was last modified: mai 13th, 2020 by ana
2
Facebook Twitter Google + Pinterest
Articolul anterior
Recompense pentru caini gatite in casa din ficat de miel si patrunjel
Articolul urmator
Câinele meu vomită! Cauzele și simptomele vomei la câini

Te-ar putea interesa si...

Microciparea câinilor și pisicilor

Babesioza La Câini. Cauze, Simptome, Tratament

Sterilizarea la câini și pisici. Argumente PRO...

Câinele meu vomită! Cauzele și simptomele vomei...

Sterilizarea La Câini și pisici. Pregătire,Complicații,Soluții

Totul despre vaccinarea cainilor si a pisicilor....

Totul despre glandele perianale ale câinilor și...

8 comentarii

Kisgyorgy Maria septembrie 11, 2020 at 11:38 am

Buna ziua.Va urmaresc de ceva vreme si imi place profesionalismul d-voastra.Am o problema…am o fetita yorkie de 1 an si 9 luni la care acum 2 saptamini i-am schimbat bobitele cu N@D miel si afine pentru ca se scarpina f.des.Veterinarul ne-a indicat sa schimbam bobitele.Intradevar schimbarea am facut-o treptat dar a inceput sa bea cam dublu cantitatea de apa pe care o consuma pana acum.Cand mergem afara efectiv paste iarba chiar considerabil…am inceput sa ma ingrijorez…altfel e vioaie,maninca f.bine,scaunul este normal,urina la fel.Recompense primeste morcov crud ,kapia,ardei sau pepene (ii place f. mult) Ce ma sfatuiti sa fac? Multumesc pentru timpul acordat.

Reply
ana septembrie 24, 2020 at 7:49 pm

Buna ziua, multumesc pentru aprecieri!
In cazul dvs exista 2 posibilitati:
1. Polidipsia (bea mai multa apa) poate fi corelata cu schimbarea alimentatiei, daca spuneti ca evenimentele au coincis.
2. Polidipsia poate arata o alta afectiune, iar momentul aparitiei ei concomitent cu schimbarea hranei sa fie o simpla coincidenta. Pentru a afla care este raspunsul, trebuie sa apelati la investigatii suplimentare.
Urmariti clipul din linkul de mai jos, pe care l-am facut special pentru acest subiect, iar daca tot mai aveti nelamuriri, astept comentariile dvs cu drag!
https://www.youtube.com/watch?v=-GaiLPQPA6I

Reply
Marilena Briceag octombrie 9, 2020 at 1:39 pm

Am o catelusa de 6 luni care este prea agitata, nu sta o clipa, pot sa ii dau ceva medicamente sa o mai potolesc?

Reply
ana octombrie 11, 2020 at 8:58 am

Bineinteles ca nu!! In loc sa va ganditi la medicatie pentru calmare, ati putea sa ii oferiti ceea ce are cu adevarat nevoie,adica miscare mai multa!!! Acordati-i o ora pe zimacar, pentru o plimbare mai lunga afara, alergati-o foarte bine si o sa observati o mare diferenta! La 6 luni este normal sa fie plini de energie, iar energia trebuie consumata constructiv, adica prin plimbari, alergari, joaca! Daca nu ii acordati acest consum de energie de care are nevoie, ea va incepe sa isi consume energia in alte directii….

Reply
Muncaciu Eveline decembrie 18, 2020 at 12:01 am

Buna ! Ce s a fac cand de.meu Veterinar ia dat niste medicamente expirate la catelul meu?

Reply
ana decembrie 28, 2020 at 5:10 pm

Sa mergeti inapoi la medicul veterinar, si sa il rugati sa foloseasca el acele medicamente, si eventual sa va dea banii inapoi, ori niste medicamente in termen!! Asa ar fi de bun simt:)

Reply
Emilia decembrie 31, 2020 at 12:17 pm

Bună ziua, am o cațea husky si de ceva timp bea foarte multă apă și urineaza mult, și urina pare puțin de altă nuanță. A apărut umflătură între memeloanele din spate. Este vreun tratament pentru așa ceva sau trebuie neaparat de mers la veterinar?

Reply
ana ianuarie 2, 2021 at 9:21 am

Buna ziua, din pacate nu exista nimic altceva in afara de a merge la veterinar de urgenta!! Puteti incerca sa colectati putina urina inainte de a merge la veterinar, o sa ajute foarte mult. Nu mai asteptati, pentru ca este foarte posibil sa aiba nevoie de tratament cu antibiotice, in cazul in care este o infectie urinara. Trebuie consultata general, pentru a vedea si problema cealalta. Sanatate multa!

Reply

Lasa un comentariu Cancel Reply

Urmareste-ma pe Yotube

subscribeAboneaza-te la canalul meu
«
Prev
1
/
5
Next
»
loading
play
COPROFAGIA LA CAINI SI PISICI [De ce animalele isi mananca fecalele?]
play
GLANDELE PERIANALE ALE CAINILOR SI PISICILOR !!! [Golirea glandelor anale]
play
VACCINAREA CAINILOR [Vaccinarea puilor si a adultilor de caine]
«
Prev
1
/
5
Next
»
loading

Urmareste-ma pe Instagram

  • My happiness ❤️
  • My kind of satisfaction Friday fun! Nu uitati de igiena orala a cainilor si pisicilor voastre! Pentru o lectie despre
  • When you
  • Boroboata numarul 1! Uitasem cum sunt puii Voua ce stricaciuni v-au facut blanosii???
  • Ziua pisicilor
  • Noapte buna!! Noi facem progrese, voi cum va incheiati duminica? Va provoc sa postati o poza live cu voi si
  • Abcesul glandeor perianale este una dintre cele mai dese afectiuni intalnite in practica veterinara de zi cu zi, atat la
  • Say hello to Sury, new member of our family!!! **** Sury este noua surioara a lui Stoker, si a intrat
  • Pana sa ne mutam in UK, Stoker nu a fost un caine anxios, ba chiar dimpotriva! De cand am ajuns
  • Cazul zilei, o pisica de 9 ani, cu o constipatie de cel putin 2 saptamani , care a culminat astazi
  • Totul despre glandele perianale ale cainilor si pisicilor!! Aveti linkul in bio!
  • Va doresc un inceput de weekend linistit tuturor!! Stoker & Sury

Urmareste-ma pe Facebook

CoolVet

Despre mine

Despre mine

Ana Simion

Când vine vorba de animăluțe putem fi cool și responsabili în același timp! Află care este secretul unei vieți pline de armonie alături de animăluțul tău, cu sfaturi direct de la specialist. >>> Afla detalii despre mine

Cele mai noi articole

  • Othematoamele sau hematoamele auriculare la caini si pisici
  • Câinele meu vomită! Cauzele și simptomele vomei la câini
  • Câinele meu bea prea multă apă! Ce e de făcut??
  • Recompense pentru caini gatite in casa din ficat de miel si patrunjel
  • Coronavirus (Covid19) la caini si pisici. Interviu cu Laura Tomescu, medic veterinar
DESCARCA GRATUIT
TRIMITE
"Pasii Pentru A Alege Corect Un Animal De Companie"

Cele mai populare articole

  • Totul despre glandele perianale ale câinilor și pisicilor

  • Greșeli grave în alimentația câinilor și pisicilor

  • Sterilizarea la câini și pisici. Argumente PRO și CONTRA castrării la câini și pisici

  • Microciparea câinilor și pisicilor

  • Babesioza La Câini. Cauze, Simptome, Tratament

Hai sa tinem legatura

Facebook Twitter Instagram Pinterest
Descarca GRATUIT "Pasii Pentru A Alege Corect Un Animal De Companie"
TRIMITE
  • Acasa
  • Despre mine
  • Articole blog
    • Medicină pentru toți
    • Alimentație
    • Mit sau realitate?
    • Curiozități
    • Recomandări
      • Câini
      • Pisici
      • Animale exotice
    • Pentru veterinari
  • ***NOU! Consultatii video***
  • Vlog
  • Contact

CoolVet @2017 | Toate drepturile rezervate. Nici un material nu poate fi copiat fara acordul scris al autorului | Realizat de Cristinne